Coincidențele stranii dintre înfrângerile Argentinei și Germaniei de la Campionatul Mondial din Qatar! Cele două formații victorioase valorează cât Lionel Messi și Jamal Musiala

Coincidențele stranii dintre înfrângerile Argentinei și Germaniei de la Campionatul Mondial din Qatar! Cele două formații victorioase valorează cât Lionel Messi și Jamal Musiala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Germania și Argentina au început cu stângul această ediție de Campionat Mondial,  chiar dacă ambele plecau ca favorite la câștigarea turneului.

Atât formația lui Lionel Scaloni, cât și cea a lui Hansi Flick au fost învinse de către formații mult mai slab cotate, Arabia Saudită, respectiv Japonia.

Totuși, există foarte multe coincidențe stranii între înfrângerile din Qatar ale fostelor câștigătoare ale Cupei Mondiale.

Coincidențele stranii dintre înfrângerile Argentinei și Germaniei de la Campionatul Mondial din Qatar! Cele două formații victorioase valorează cât Lionel Messi și Jamal Musiala

Atât Germania, cât și Argentina au pierdut cu scorul de 2-1, acest lucru nu este unul foarte straniu, fiind unul dintre cele mai comune scoruri din fotbal. Însă, ambele formații au început partidele cu dreptul, marcând primul gol din penalty: nemții prin Gundogan, în timp ce pentru „pume” a înscris septuplul „Balon de Aur” Lionel Messi.

Mai mult, ambele formații au avut în prima repriză goluri anulate din ofsaid, Argentina chiar două, ambele ale lui Lautaro Martinez, golul refuzat pentru nemții fiind al lui Kai Havertz.

A doua repriză a fost extrem de slabă pentru ambele echipe, atât „pumele” cât și nemții au primit două goluri în doar câteva minute. Arabia Saudită a marcat în doar 5 minute golurile victoriei în poarta lui Martinez, prin Al Shehri și Al Dawsari, în timp ce niponii le-au administrat lui Thomas Muller & Co. două goluri în 8 minute prin Doan și Asano.

Ambele formații au început cu stângul turneul final, iar mulți dintre urmăritori le-au scos pe cele două din calculele pentru câștigarea Campionatului Mondial.

Lotul Arabiei Saudite valorează doar 25 de milioane de euro, în timp ce cel al Japoniei este evaluat la aproximativ 150 de milioane. Aceste cifre sunt extrem de mici, dat fiind faptul că Jamal Musiala, puștiul minune de la Bayern, valorează 100 de milioane de euro, iar Lionel Messi este evaluat la 50 de milioane de euro.

Arabia Saudită (Herve Renard) 26 de jucători – 25 de milioane de euro

Portari: Mohammed Al-Owais (Al-Hilal), Nawaf Al-Aqidi (Al-Nassr), Mohammed Al Rubaie Al-Yami (Al-Ahli)
Fundași: Yasser Al-Shahrani (Al-Hilal), Hassan Tambakti (Al-Shabab), Abdulelah Al-Amri (Al-Nassr), Abdullah Mado (Al-Nassr), Ali Al-Bulaihi (Al-Hilal), Saud Abdulhamid (Al-Hilal), Sultan Al-Ghanam (Al-Nassr), Mohammed Al-Breik (Al-Hilal)
Mijlocași: Salman Al-Faraj (Al-Hilal), Riyadh Sharahili (Abha), Ali Al-Hassan (Al-Nassr), Mohamed Kanno (Al-Hilal), Abdulelah Al-Malki (Al-Hilal), Sami Al-Najei (Al-Nassr), Abdullah Otayf (Al-Hilal), Nasser Al-Dawsari (Al-Hilal), Abdulrahman Al-Aboud (Al-Ittihad), Salem Al-Dawsari (Al-Hilal), Hattan Bahebri (Al-Shabab)
Atacanți: Nawaf Al-Abed(Al-Shabab), Haitham Asiri (Al-Ahli), Saleh Al-Shehri (Al-Hilal), Firas Al-Buraikan (Al-Fateh)

Japonia (Hajime Moriyasu) – 26 de jucători – 150 de milioane de euro

Portari: Shuichi Gonda (Shimizu S-Pulse/Japonia), Eiji Kawashima (Strasbourg/Franţa), Daniel Schmidt (Sint-Truiden/Belgia);
Fundaşi: Yuto Nagatomo (FC Tokyo/Japonia), Maya Yoshida (Schalke/Germania), Takehiro Tomiyasu (Arsenal/Anglia), Hiroki Sakai (Urawa Reds/Japonia), Yuta Nakayama (Huddersfield Town/Anglia), Shogo Taniguchi (Kawasaki Frontale/Japonia), Ko Itakura (Borussia Moenchengladbach/Germania), Miki Yamane (Kawasaki Frontale/Japonia), Hiroki Ito (VfB Stuttgart/Germania);
Mijlocaşi: Wataru Endo (VfB Stuttgart/Germania), Hidemasa Morita (Sporting Lisabona/Portugalia), Ao Tanaka (Fortuna Dusseldorf/Germania), Daichi Kamada (Eintracht Frankfurt/Germania), Junya Ito (Reims/Franţa), Kaoru Mitoma (Brighton/Anglia), Takumi Minamino (AS Monaco/Franţa), Yuki Soma (Nagoya Grampus/Japonia), Gaku Shibasaki (Leganes/Spania), Takefusa Kubo (Real Sociedad/Spania), Ritsu Doan (Freiburg/Germania);
Atacanţi: Daizen Maeda (Celtic Glasgow/Scoţia), Takuma Asano (VfL Bochum/Germania), Ayase Ueda (Cercle Bruges/Belgia).

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×